Peste 160 de pasageri în prima cursă Wizz Air pe ruta Londra – Sibiu

Peste 160 de pasageri în prima cursă Wizz Air pe ruta Londra - Sibiu
Publicat: 15/06/2014, 11:14
Actualizat: 06/02/2016, 00:08

Peste 160 de pasageri au sosit, sâmbătă seara, cu prima cursă Wizz Air pe ruta Londra – Sibiu, iar alte 152 de persoane au plecat cu aeronava retur, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cursa de la Londra a fost așteptată la aeroport de reprezentanți ai autorităților locale din Sibiu și a fost primită cu aplauze și tunuri de apă ale pompierilor pentru a oferi „botezul” noii curse.

„Este prima cursă nouă pe care o deschidem după modernizarea aeroportului, la solicitarea sibienilor. Este primul dintr-o serie de opt trasee noi pe care intenționăm să le deschidem. Este un pas deosebit de important pentru că stabilim astfel legături economice și turistice cu Marea Britanie. Cursa a fost primită cu tunuri de apă, pentru că așa se obișnuiește să se acorde botezul noii curse”, a declarat, sâmbătă noapte, într-o conferință de presă, Ioan Cindrea, președintele CJ Sibiu, instituție în subordinea căreia se află Regia Autonomă Aeroportul Sibiu.

Potrivit acestuia, Londra este prima nouă rută deschisă de pe Aeroportul Sibiu, după ce CJ a primit aprobarea de a oferi ajutoare de stat companiilor care deschid trasee noi de la Sibiu.

Cindrea a mai anunțat că, în următorii doi ani, vor mai exista „șapte – opt” noi trasee de la Sibiu, existând interes pentru orașe din Spania, Franța, Italia și nordul Germaniei.

La rândul său, directorul Aeroportului Sibiu, Ioan Marius Gârdea, a spus că în ultimii ani numărul pasagerilor a fost în continuă creștere, intenționându-se păstrarea acestui trend prin deschiderea noilor cuse.
Ioan Marius Gârdea a precizat că, în 2013, numărul total de pasageri care au trecut prin Aeroportul Sibiu a fost de 200.000.

Cursa Wizz Air spre Londra a fost anunțată, inițial, cu o frecvență de două ori pe săptămână, dar, datorită cererii mari bani de bilete, cursa a fost stabilită de trei ori pe săptămână.

Astfel, vor exista curse către Londra în zilele de marți, joi și sâmbătă, dar și curse retur în aceleași zile.

Prețul unui bilet pornește de la 129 de lei, cu toate taxele incluse și un bagaj de mână mic, fără servicii adiționale.

Compania Wizz Air a fost singura care a depus ofertă la licitația deschisă de CJ Sibiu pentru ruta Londra și primește un ajutor de stat de maximum 40 la sută din cheltuielile de instalare și marketing.

În următorii cinci ani, CJ Sibiu poate acorda ajutor de stat în valoare totală de 2,8 milioane de euro, unui număr de maximum zece companii care vor deschide trasee noi de pe Aeroportul Sibiu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
Suferința ascunsă a lui Gabriel Cotabiță. Dezvăluiri tulburătoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări...